Categorii Produse
Meniu

Coș produse

Coșul de cumpărături este gol!

Sub-Total: 0.00 RON
Total: 0.00 RON

10% Reducere dacă vă abonați la Newsletter!

10% Reducere dacă vă abonați la Newsletter!

Zevo.ro - Genti din piele naturala
Zevo.ro - Genti din piele naturala

Cum îngrijim corect gențile din piele? Iată câteva trucuri

By Zevo.ro - 08 Mar 2024 247 0 comment
Cum îngrijim corect gențile din piele? Iată câteva trucuri

Cum îngrijim corect gențile din piele? Iată câteva trucuri

 

Pentru a le putea purta cât mai mult timp, gențile din piele au nevoie de atenție sporită și de îngrijire specială. Cea mai bună metodă de a avea geanta de piele mereu curată este să te asiguri – pe cât posibil – că nu se murdărește. Totuși, este aproape imposibil să împiedicăm acest lucru complet. Mânerul și zonele atinse de mâini, spre exemplu, se încarcă frecvent cu impurități, praf și mizerie, fapt pentru care ar trebui să le cureți mereu.

 

Dar, oricât de atente am fi, uneori se pot întâmpla mici accidente soldate cu pete umede sau uscate care deteriorează aspectul estetic al genții preferate. Iar dacă mai este confecționată și dintr-un material de calitate cum este pielea, cu atât mai mult ne vom confrunta cu o situație delicată. 

 

Cum îndepărtăm petele de pe o geantă de piele?   

 

Scoaterea petelor se dovedește a fi o misiune dificilă de cele mai multe ori, iar specialiștii recomandă să apelezi la ajutorul specializat al unei curățătorii profesionale dacă pata persistă. Totuși, înainte de asta și – bineînțeles – de proveniența și de gravitatea petelor, poți încerca acasă câteva soluții.

 

Petele umede

 

De obicei, aceste tipuri de pete nu sunt chiar atât de greu de îndepărtat, fiind produse de substanțe bazate pe apă - cum este, de pildă, ketchupul.

 

Gențile din piele se pot curăța cu ușurință. Folosind un prosopel sau o cârpă moale îmbibată cu puțină apă călduță și săpun, şterge ușor locul afectat. Atenție! Nu freca zona pătată pentru a nu afecta culoarea genții.

 

De altfel, atunci când vine vorba despre genți din piele de vițel – cum sunt modelele Mina și Bella din colecția Zevo – curățarea petelor poate fi făcută ușor și foarte rapid prin simpla folosire a unui șervețel umed pentru bebeluși.

 

Același lucru este valabil și în cazul genților confecționate din piele saffiano, cum sunt gențile Patty de pe site-ul nostru.

 

Petele uscate

 

Aceste tipuri de pete sunt produse de către ulei, ceară, ruj, lipici, adeziv, cerneală și sunt greu de scos.

 

Trucuri de scos pete de pe poșete

  • Este mai ușor să scoți o pată atunci când este proaspătă. De aceea, dacă este posibil, acționează la scurt timp după ce ai pătat geanta din piele.
  • Dacă pata este de dimensiuni mari, nu dispera! De asemenea, dacă nu o poți îndepărta definitiv de la prima curățare, nu-i nimic, ar trebui să mai încerci. Astfel anumite pete pot ieși doar după câteva sesiuni de curățare.
  • Sub nicio formă nu se recomandă utilizarea anumitor produse precum acetona sau bazate pe ingrediente sintetice, pe bază de petrol;
  • Înainte de a începe procesul de curățare propriu-zis, se recomandă efectuarea unui test pe o suprafață puțin sau deloc vizibilă – de exemplu, în interiorul genții;
  • Se recomandă să utilizezi o cârpă moale, nu una aspră care poate lăsa urme;
  • O altă indicație importantă pe care este bine să o ai în vedere se referă la ștergerea petelor ținând cont de striațiile și de liniile naturale ale pielii. Astfel, va trebui să cureți în sensul și pe lungimea lor, nu perpendicular;  
  • Se interzice pulverizarea unei soluții direct pe geanta de piele – nici măcar apa nu este recomandată în acest sens;
  • O geantă de piele întreținută și curățată periodic poate avea un aspect impecabil timp îndelungat, oferindu-ți posibilitatea de a o purta cât mai mult, asortând-o la diferite ținute.
  • Nu purta pixuri sau stilouri în geanta de piele. Printre cele mai dificile substanțe de îndepărtat se numără cerneala.
  • Asigură-te că ai o grijă deosebită cu recipientele care se pot vărsa – de exemplu, produsele cosmetice (fond de ten, ruj, bază de machiaj, farduri etc).
  • Dacă poșeta din piele se udă, las-o să se usuce la temperatura camerei. În cazul pielii întoarse care intră în contact cu apa, se va proceda altfel: se va tampona ușor cu un prosop fin pentru a-i reda aspectul poros.
  • Înainte să alegi geanta cu care să îți asortezi ținuta, ar fi indicat să iei în considerare și starea vremii. Există anumite tipuri de piele care nu pot fi expuse umezelii, iar  anumite materiale se pot decolora de la razele solare.
  • Dacă ai o geantă prevăzută cu mâner sau baretă cu lanț metalic, ar trebui să îl introduci în interior pentru a evita zgârierea pielii.
  • Atenție la locul în care depozitezi geanta de piele. Nu se recomandă să optezi pentru spații închise ermetic la călduri mari, în mașină sau pe suprafețe din beton, unde se poate dezvolta mucegaiul.

 

Îngrijirea genților din piele întoarsă

 

Pielea întoarsă este, de asemenea, unul dintre cele mai frumoase materiale din care gențile pot fi confecționate. Însă, acesta este și tot pe atât de sensibil atunci când vine vorba despre îngrijire și curățare.

 

În majoritatea cazurilor, singura soluție de păstrare în stare bună a unei astfel de genți constă în îngrijirea ei cu multă atenție și ferirea de orice o poate murdări sau păta, iar asta deoarece este foarte greu să cureți cu succes o geantă din piele întoarsă.

 

Pentru a evita urmele de uzură și petele, fă-ți un obicei din a purta această geantă exact ca pe o bluză de mătase: doar cu anumite ocazii și cu foarte mare grijă la restul accesoriilor/articolelor vestimentare. Spre exemplu, este indicat să nu porți geanta de piele întoarsă la jeans sau la alte haine închise de pe care se pot lua culorile prin frecare.

Cele mai citite

-11%
-38%
-50%
-43%
-26%